Alexandra Dulgheru (72 WTA) va juca în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Roma, vineri – împotriva Simonei Halep, și este încrezătoare înaintea duelului „sută la sută românesc”. „O să fie frumos. Mă aștept ca tribunele să fie pline de români. N-am mai jucat de mult cu ea. Ca și în meciul cu Makarova, nu am absolut nimic de pierdut„, a punctat Alexandra, anunță Ziare.ro, citând Dolce Sport.
Dulgheru a comentat și meciul din optimi cu Ekaterina Makarova, rusoaica pe care a învins-o pentru a doua oară în carieră, cu un foarte muncit 6-4, 6-3. „Nu a fost ușor, dar am reușit să termin în două seturi. E ciudat să termin doar în două seturi, când toate meciurile mele se termină în trei. Sunt foarte obosită și mă doare tot corpul„, a spus Alexandra la microfonul Dolce Sport.
„Mi-am zis că n-am absolut nimic de pierdut când ea conducea cu 4-1 în primul set. Și am început sa fiu mai activă, să mă mișc mai mult și să mă concentrez mai mult pe minge„, a conchis Alexandra.
Ekaterina Makarova a fost vizibil pusă în dificultate de dreapta Alexandrei, de felul în care aceasta a variat intensitatea și efectele mingii în raliu și a fost trecută aspru în defensivă de returile jucătoarei de 25 de ani.
190 de puncte WTA și un cec în valoare de 46.000 de euro și-a asigurat Alexandra Dulgheru prin calificarea pe tabloul de opt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER